Psihiatru, despre cazul Dincă: ”Mai psihopat că alţii? Poate da, poate nu”

Fostul medic şef al Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Diana Cârjaliu a precizat, vineri, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că deşi în spaţiul public, în cadrul anumitor emisiuni televizate, au fost vehiculate mai multe greşeli criminale în cazul „Caracal”, în cazul Dincă „nu se vor putea pronunţa decât psihiatrii de la IML”, după expertiză. „Până una altă, este evident un psihopat antisocial, probabil cu discernământ. Mai psihopat că alţii? Poate da, poate nu”, transmite Diana Cârjaliu.

• Vremea se răcește în toată țara, anunță meteorologii
• Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze

Psihiatrul a precizat şi faptul că, potrivit ultimelor statistici, România se află pe locul doi în Europa din punct de vedere al incidenţei bolilor mintale, „cu 1403,75 cazuri la 100.000 locuitori, după Estonia, care raporta 2057,27 cazuri la 100.000 locuitori în 2011 la European Health for All Databases, conform unui comunicat de presă referitor la depresii. Anual sunt raportate circa 300.000 de noi cazuri, ceea ce ne plasează tot pe locul doi în Europa”.

În acelaşi context, ea a precizat şi faptul că deşi îngrijirile de sănătate mintală în România se concentrează încă în spitalele de psihiatrie, numărul de paturi de psihiatrie este printre cele mai scăzute din Europa, cu 76,1 paturi la 100.000 de locuitori, totalizând 16.700 paturi pentru psihiatrie.

Ea a atras atenţia şi asupra variaţiunilor înregistrate în cazul numărului de medici psihiatri. „De la 30 ‰ în Elveţia, 26‰ în Finlanda, 6,61‰ în România, la 3‰ în Albania şi 1‰ în Turcia”, spune medicul psihiatru.

„Ultimele statistici indicau aproape 1.300 de psihiatri în România, în condiţiile în care ţări precum Elveţia au 3.500, Marea Britanie — aproximativ 5.000, iar Franţa — circa 8.000”, completează aceasta.

Sursa citată a mai menţionat în postarea sa şi faptul că psihopatia „nu este o boală şi prin urmare nu se tratează”. „Nu numai oamenii se psihopatizeaza ci şi societăţile în ansamblu, în perioade de criză. La fel, în perioade de criză, psihopaţii se pot decompensa psihotic timp de câteva ore sau 1-2 zile şi atunci internarea şi tratamentul neuroleptic se impune pentru câteva zile”, spune aceasta.

Diana Cârjaliu informează şi asupra faptului că pacientul psihiatric trebuie să consimtă la internare, precum în cazul oricărei alte specialităţi. „Dacă refuză internarea şi psihiatrul nu are informaţîi privind periculozitatea lui, este obligat, conform legii, să nu-l interneze. Aproape o treime dintre bolnavii psihic nu sunt vizitaţi de nimeni pe perioada spitalizării, aşa încât informaţiile sunt de multe ori imposibil de obţinut de către medic”, completează medicul.

Medicul psihiatru a spus că nu se ştie nimic despre istoricul psihiatric al personajului Dincă, în afara faptului că „a fost internat de opt ori la psihiatrie, în urmă cu 10 ani, pentru tulburări de comportament secundare abuzului de alcool pe fondul unei personalităţi dizarmonice”.

„Psihopaţii sunt în afara spitalelor de psihiatrie, în familiile lor, pe stradă şi la locul de muncă. Îşi construiesc o mască de sociabilitate şi moralitate şi sunt şarmanţi când vor să obţină un beneficiu. Impun autoritate şi de multe ori ajung în funcţii de răspundere. Ştiu să-şi ascundă faptele reprobabile sau să le justifice convingător. Tuturor le e frică de psihopaţi şi mulţi tineri au ajuns să se catalogheze astfel, făcându-şi din asta un titlu de glorie”, susţine medicul.

Ea a precizat şi faptul că dacă oamenii care se confruntă cu acest tip de probleme adoptă în societate o mască de „ afabilitate”, „acasă îşi terorizează familia zi de zi”. „Divorţul nu este o soluţie, pentru că de psihopat nu poţi scăpa. Te şicanează, te urmăreşte, te ameninţă, te hărţuieşte, telefonează, îţi înscenează, te şantajează sau cine mai ştie ce. Singură soluţie e fuga departe. Frica este motivul pentru care familia nu îl vorbeşte de rău şi pentru care nu i-a mai trecut pragul casei de cine ştie câţi ani”, spune medicul.

Medicul psihiatru a menţionat în postarea sa de pe Facebook că răspunsurile la întrebările legate de „cine şi ce a solicitat” în urma celor 8 internări ale lui Gheorghe Dincă probabil nu vor fi aflate niciodată, întrucât datele medicale sunt confidenţiale chiar şi după moartea pacientului. „Legea drepturilor pacientului nr.46/2003 şi Normele din 12.12.2016, cine şi pentru ce a solicitat cele 8 internări. Poate nu familia, ci poliţia sau un terţ prejudiciat. Dacă ar fi fost aşa, a depus acela şi plângere la poliţie? S-a întocmit vreun dosar de cercetare penală? A fost dosarul finalizat, ori zace în vreun sertar? Pentru că ştim că nu are cazier.Psihiatrii de la Mina Minovici şi procurorul de caz vor avea toate aceste informaţii”, spune Diana Cârjaliu.

Potrivit aceleiaşi surse, la externare, psihiatrul recomandă un tratament, atunci când e cazul, dar „nimic nu îl poate obliga pe pacient să-l ia (probabil că dacă l-ar fi luat nu ar fi ajuns la spital)”.

Ea a completat această informare spunând că într-un singur caz poate fi supravegheat pacientul, respectiv „acela al inculpatului care a săvârşit o fapta penală sub influenţa bolii psihice, deci fără discernământ şi faţă de care instanţa a hotărât încadrarea în măsură de siguranţă prevăzută de art. 109 C. pen. Această înseamnă că bolnavul psihic este obligat la tratament ambulator”.

„Art. 245 din noul cod de procedura penală stabileşte condiţiile de aplicare şi conţinutul măsurii prevăzute de obligarea la tratament:

(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, pe durata urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţîi, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului, dacă se află în situaţia prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în obligarea suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

(3) Judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra măsurii prevăzute la alin. (1) în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Instanţa se pronunţă asupra măsurii prin încheiere motivate”, se mai arată în postarea dr. Diana Cârjaliu de pe pagina personaă de Facebook.

Aceasta invocă în acest sens şi aliniatele Art. 246, care vizează procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii.

„(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă de inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical.

(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii obligării la tratament medical.

(3) Judecătorul sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluţionare a propunerii în cel mult 5 zile de la dată înregistrării acesteia şi dispune citarea suspectului sau inculpatului.

(4) Când suspectul sau inculpatul este prezent, soluţionarea propunerii se face numai după audierea acestuia, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se soluţionează şi în lipsa suspectului sau inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deşi a fost legal citat, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

(5) Participarea procurorului este obligatorie.

(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul că la soluţionarea propunerii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament medical să fie asistat şi de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenţa concluzii judecătorului de drepturi şi libertăţi. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta şi la alcătuirea planului terapeutic.

(7) Judecătorul se pronunţă asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestată în 5 zile de la pronunţare. Contestarea nu suspendă punerea în aplicare a măsurii de siguranţă.

(8) Dacă admite propunerea, judecătorul dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau inculpatului şi efectuarea unei expertize medico-legale, în cazul în care această nu a fost depusă potrivit alin. (2).

(9) În cazul când după dispunerea măsurii s-a produs însănătoşirea suspectului sau inculpatului ori a intervenit o ameliorare a stării sale de sănătate care înlătură starea de pericol pentru siguranţa publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau judecătorul de cameră preliminară care a luat măsura dispune, la sesizarea procurorului ori a medicului de specialitate sau la cererea suspectului ori inculpatului sau a unui membru de familie al acestuia, ridicarea măsurii luate. Dispoziţiile alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(10) Dacă după dispunerea măsurii a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, ridicarea acesteia, potrivit alin. (9), se dispune de către judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza.

11) În cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, la propunerea procurorului ori din oficiu, inculpatul poate fi obligat provizoriu la tratament medical de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, care solicită acte medicale concludente sau efectuarea unei expertize medico-legale. Dispoziţiile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător.

(12) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care a luat măsura ori în faţa căreia se află cauza dispune, la sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului, în condiţiile prevăzute la art. 247.”, menţionează dr. Diana Cârjaliu.

Ea a precizat şi faptul că, dacă Gheorghe Dincă ar fi fost reclamat pentru o fapta penală, „s-ar fi întocmit dosar penal, procurorul l-ar fi suspectat de a fi avut discernământul alterat, ar fi fost expertizat şi încadrat în art. 109 C pen, ar fi fost şi supravegheat ulterior”.

„Toţi aceşti „dacă” presupun implicarea responsabilă a unor cetăţeni şi a mai multor instituţii. În realitate, lucrurile se întâmplă astfel: persoana lezată merge la poliţie şi se plânge iar poliţistul îl sfătuieşte să nu-şi piardă timpul cu plângerea, pentru că dacă agresorul e bolnav psihic, nu păţeşte nimic. Complet fals, doar că poliţistul ori nu are chef de un nou dosar, ori habar nu are pe ce lume trăieşte. Uneori, că urmare a unei fapte cu caracter penal, poliţistul îl duce pe făptaş la psihiatrie. Şi atât”, spune medicul psihiatru.

„Adică l-a predat şi se cheamă că şi-a făcut datoria. Ba nu, îi bagă psihiatrului sub nas un proces-verbal de predare-primire. Întrebat dacă i-a întocmit şi dosar de cercetare, poliţistul răspunde ţâfnos că nu are dreptul decât după plângerea prealabilă a părţii vătămate. Partea vătămată e cel puţin înfricoşată dacă nu rănită fizic şi nu depune plângere. Psihiatrul declanşează procedura internării nevoluntare în baza legii 487, dar asta tot înseamnă că pacientul va fi externat în maxim o lună şi o va lua de la capăt. De ce o lună? Pentru că durata medie de spitalizare într-o secţie de acuţi trebuie să fie de14 zile”, completează Diana Cârjaliu.

Ea a spus că în varianta în care se presupune că bolnavul psihic a comis fapta penală fără discernământ „asta însemnând că a existat o faptă, o plângere, un dosar, o cercetare, o expertiză medico-legală şi un proces care, pentru că trăim în România durează peste un an, instanţa hotărăşte obligarea la internare nevoluntară în baza art.110 Cpen. Asta se face numai în spitalele de psihiatrie şi măsuri de siguranţă, care sunt numai patru în ţară. Sunt singurele spitale în care internarea durează mai mulţi ani (deşi perioada a scăzut dramatic şi scade în continuare, pentru că sunt arhipline şi nu mai fac faţă)”.

Medicul psihiatru a menţionat şi faptul că şefii poliţiei din diferite localităţi au cerut frecvent medicilor psihiatri lista complete cu persoanele domiciliate pe rază acelor localităţi, „cu nume, prenume, CNP, adresa, diagnostic şi întrebarea retorică „dacă ar putea fi agresive, pentru a-i avea în atenţie”.

În acest sens, Diana Cârjaliu invocă textul Legii 487/2002 republicată în 2012, Art. 33, potrivit căreia „(1) fiecare membru din echipa terapeutică este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de prezenţa lege. (2) Situaţiile în care pot fi dezvăluite informaţîi referitoare la o persoană cu tulburare psihică sunt următoarele: a) există o dispoziţie legală în acest sens; b) stabilirea vinovăţiei în cazul unei infracţiuni prevăzute de lege; c) acordul persoanei în cauza”.

Ea a concluzionat spunând că, potrivit legii, informaţiile pot fi furnizate numai Poliţiei, Parchetului şi Judecătoriei, pentru stabilirea vinovăţiei în cazul unei infracţiuni concrete. „Boală psihică vulnerabilizează mai mult decât orice altă patologie. Din această cauza este nevoie în primul rând de sprijinul, vigilenţa şi intervenţia activă a familiei, a psihiatriei comunitare, care lipseşte cu desăvârşire, a serviciului social al primăriei, a DGASPC şi nu în ultimul rând a comunităţîi”, conchide Diana Cârjaliu.